Am prins o dezbatere pe postul naţional de televiziune, iar invitatul – candidat la tronul de la Cotroceni – nu era nimeni altul decît simpaticul, plăpîndul şi delicatul Corneliu Vadim Tudor. După un sfert de oră, am ajuns la o conluzie, o ducem atît de rău, încît nici Vadim nu mai este ce a fost o dată. Părul i s-a înălbit, burta a crescut în dimensiune (ce înseamnă să fii europarlamentar), iar faţa lui îi trădează tinereţea. Nu mai are atît de multă vervă, îi curg din ce în ce mai mulţi stropi de salivă pe sacou, iar fruntea-i plină mai mereu de transpiraţie.
Am aflat, din nou, că sîntem într-o ţară condusă de hoţi care în 89 nu au făcut decît un act “satanist” (uciderea cuplului “princiar”). Trebuie săne reunim forţele şi să scăpăm de mafioţii care măsluiesc de fiecare dată alegerile.
Iar la final, ca să vedem (şi să ne temem) a arătat pentru tot poporul cîţi fani şi susţinători (aprigi şi voluminoşi) are: un grup de pensionari a început să aplaude şi să ridice fanioanele prin studio.
Vrajnici om, vrajnici susţinători (v-am zis că a vorbit şi de pensii?)
Nu ştiu, poate e de la oboseală, poate e că am stat prea mult în faţa laptopului. Dar totuşi, cred că e ceva dubios aici…
Sau mă înşel? (click şi zoom)
Recunosc, mi-a fost frică să mă gîndesc la aşa ceva. Mă gîndeam că sînt prea tînăr, că s-ar putea să nu fac faţă stresului şi că nu am deloc experienţă în aşa ceva. Pentru că m-am săturat să aştept bursa din partea universităţii, mă voi căsători. Vă invit pe toţi să veniţi şi să aduceţi plicul magic cu bani. Promit că voi fi un mire vrajnic şi nu vă voi dezamăgi.
În timp ce eram la o cafea, împreună cu o bună prietenă (Mitzu, foarte bună prietenă care de fiecare dată mă ajută cînd am nevoie, cea mai tare. n.r.: e bine aşa?) am conceput un plan de a ne îmbogăţi. Ne vom căsători, vom face o nuntă unde vom invita toate cunoştinţele şi toţi prietenii pe care-i avem. De la bunicii de peste 80 de ani, pînă la verişoarele de gradul şapte. Nu contează că nu ştim sau că nu am vorbit niciodată cu ei, important este să ne vină şi să contribuie la bunăstarea viitoarei case de piatră.
Înainte de eveniment, vom încheia un fel de contract prenupţial. Cu toate că vom avea actul căsătoriei pecetluit, nu îl vom „consuma”. Vom locui în aceeaşi casă, însă fiecare în camera lui, iar treburile casnice vor fi împărţite echitabil: eu – mîncare, ea – curăţenie. Statul împreună nu va dura decît o lună, iar apoi fiecare pe drumul său. Banii cîştigaţi la nuntă îi vom împărţi în egal între noi, iar la final vom da o petrecere de divorţ.
***
Iar vinerea trecută am mers împreună cu o colegă de redacţie să planificăm viitoarea nuntă. Puşi în faţa faptului împlinit, am început să ne facem o schemă asupra viitorului eveniment. Pornind de la verdele pe care îl vom folosi la îmbrăcat scaunele şi pînă la calele din buchetul miresei, totul a fost dezbătut, comentat şi pus în aplicare.
Nu mai aşteptaţi trecerea crizei, nu mai faceţi împrumut la bancă. Căsătoriţi-vă! Acum, cu cine vreţi! Vezi cine-i în stînga, în dreapta şi cine se plictiseşte ia-o de consoartă/consort.
Din categoria “România este şi mare pe deasupra” şi subcategoria ” ce se întîmplă cînt bei”, în seara de sîmbătă spre duminică m-a vizitat Corneliu Vadim Tudor. Ce-i drept, nu a venit să-mi facă apologia României de la Nistru pînă la Bug.
Eram prin piaţa Unirii şi îl aşteptam pe mister România Mare ca să îi iau un interviu. După cîteva conversaţii la telefon cu domnul, urma să ne vedem la o cafea pentru a discuta despre “probleme patriei”.
Nu ştiu de ce l-am visat, nu am nici o simpatie pentru el, însă hey! ce-i în vis nu-i minciună
Cină la cantina universităţii. Să vedeţi cît de hapsîne pot fi bucătăresele de acolo. O prea inteligentă bucătăreasă a început să se certe cu un client pentru că nu i-a spus că are ciorbă de perişoare. Drept urmare, s-a dus pînă la masa lui şi i-a cerut să arate dacă are sau nu respectivele chestii din carne.
Cu alte cuvinte, ar fi o parafrazare a lui “veniţi să-mi număraţi ouăle” – în acest caz spunem “veniţi să îmi număraţi bilele”.
Al doilea lucru: deşi le înţeleg temerea pentru gripă porcină, arătau ca nişte găini de import (cu specificaţia: din Brazilia) cu acele măşti pe faţă. Mă întreb dacă după o zi de adulmecat prin ele mai sînt ele igienice şi le mai preotejează de vreun virus.
Noaptea de sîmbătă spre duminică, dormind ca un prunc aflat într-o criză de spasmofilie.
Visul cu pricina: Eram într-o maşină, alături de un prieten de al meu, la un moment dat, la picioarele mele apare un cîine care începe să mă muşte de pulpa stîngă. Colegul cu pricina “Băi, vezi că ai un cîine în maşină cate te muşcă”.
Îi răspund: “Stai liniştit, vrea să se conecteze la internet!”.
Da, piciorul meu a devenit router pentru patrupede. În curînd, degetele vor deveni serverul de la “Opinia”.
Nu ştiu de ce, dar îmi vine să spun Cernăuţi, în loc de Rădăuţi.
La două persoane le-am spus azi că sînt în Cernăuţi, gîndindu-mă la Rădăuţi.
În tren, dormind, cu două babe lîngă mine:
„Hai, nu cobori?”, îmi spune una din ele.
„De ce?”, întreb nedumerit.
„Păi nu cobori?”
„Dar unde sîntem?”
„În Suceava, nu trebuie să cobori aici?”
„Nu, mai am de mers. Dar de ce credeţi asta?”
„Nah, credeam că ai treaba aici”, trage una din ele concluzia.
=== Da, nu ştiu cum şi-au dat seama că eu sînt din Suceava sau că ar TREBUI să cobor în Suceava.
Vezi un semn pus pe un stîlp pe care scrie „London House”, iar în stînga şi în dreapta numelui sînt două săgeţi. Normal, te uiîi în stînga, crezînd că acolo este locul cu pricina – în stînga e un bloc. Atît! Te uiţi în dreapta, o casă de asigurări. Dap, localul se afla în cu totul altă parte, printre nişte blocuri. Dar ce contează, doar sînt în Cernăuţi, Rădăuţi.
