Cei mai curajoşi

Fiecare om îşi măsoară altfel doza de curaj pe care o are. Fie că este numit eroism, îndrăzneală, spirit rebel sau tupeu/şmechereală, această trăsătură, cu care ne naştem, îşi schimbă, pe zi ce trece, standardele de măsurare.

Curajos era cel care reuşea să sustragă de la boier grîu pentru familia sa, alteori, curajos era cel care era în stare să asculte la volum maxim radio „Europa Libera” sau să spună bancuri politice în timp ce-şi cumpăra, pe cartelă, litrul de ulei. A urmat apogeul curajului (aici putem să-i zicem eroism) în decembrie 1989, cînd oamenii au avut „tupeul” să iasă în oraş şi să spună „Nu” personajului principal din bancurile lor, Nicolae Ceauşescu.

Tind să cred că acea adrenalină patriotică a dispărut treptat şi în mod constant din mentalitatea multora. Motivele sînt deja cunoscute, însă cine ar mai vrea acum să lupte pentru ceea ce i se cuvine? Şi nu, nu mă refer la eliberarea lui Gigi Becali.

Cîţi dintre tinerii de azi, ar fi în stare să iasă în stradă, ştiind că există posibilitatea să fie omorîţi? Recunosc, nu ştiu cît de curajos aş fi în astfel de situaţii. Nu ştiu dacă aş putea să îndur zile întregi de pumni şi picioare în gură pentru libertate. Încă nu am fost în această situaţie şi sper să nu ajung. Însă sînt unii care au avut curaj. Care ştiau ce-i aşteaptă şi, totuşi, au mers înainte.

„Am fost încătuşaţi şi urcaţi cu forţa într-o maşină, apoi ne-au dus la secţia de poliţie, la anchetatori. Am intrat într-un cabinet (n.r. – cameră de interogatoriu) unde m-au lovit odată în cap şi de două ori în spate. Apoi am fost dus să mă spăl, fiindcă eram murdar de sânge pe bărbie şi pe faţă. Pe burtă şi pe picioare aveam urme de funingine, care fusese special împrăştiată pe ciment ca să ne poată acuza că am participat la incendierea parlamentului. Apoi m-au pus cu faţa la perete şi fiecare dintre cei care treceau mă loveau puternic în ficat. După asta am fost duşi într-o cameră, unde ni s-a spus să scriem declaraţii, mi-a spus să scriu cum zic ei. Apoi am fost obligaţi să semnăm. Ne-au dus la centrul de plasament, unde am fost băgaţi 18 într-o cameră de aproximativ trei metri pe trei şi unde erau doar două paturi. Ne-au scos să facem genuflexiuni, iar dimineaţă am fost treziţi şi duşi la anchete”

„Tratamentul ne era aplicat de zece-cinsprezece poliţişti. Dădeau unde nimereau!”, povesteşte tânărul moldovean, cu urme înfricoşătoare de bastoane vizibile încă pe picioare

Surse: Evenimentul Zilei, Cotidianul, ediţia online-15 aprilie.